Ce înseamnă să fii femeie în cultura islamică

de Ghiran Alexandru

Într-o lume aflată în continuă dezvoltare, în care conceptul de globalizare este tot mai larg răspândit, există anumite ţări care reuşesc să evite acest trend, de care este legată şi emanciparea femeii. Rolul tradiţional al femeii era acela de soţie. Ca soţie, ea trebuia să se ocupe de creşterea şi educaţia copiilor, de bunul mers al gospodăriei (curaţenie, mâncare) şi, de asemenea, de bunăstarea soţului său. Probabil că aceste îndatoriri nu sună atât de rău, însă ele erau doar simple responsabilităţi înglobate în obligaţia supremă: supunere totală. Astăzi, rolul femeii în societate creşte progresiv în ţările occidentale, iar, odată cu asta, cresc şi presiunile asupra altor ţări, precum ţările arabe, de a acorda mai multe drepturi femeilor şi de a schimba tradiţii în viaţa de familie. Disputa stârnită între aceste societăţi are rădăcinile bine înfipte în religie, este o dispută între creştinism şi islamism, iar o părere obiectivă este foarte greu de găsit, dar în urma mai multor consultări ale diferitelor articole şi publicaţii voi încerca să fac o paralelă şi să încerc apoi să-mi asum un punct de vedere.

Dacă e să urmărim istoria creştinilor, evreilor şi cea a musulmanilor privind rolurile femeii în familie și societate și drepturile acesteia, nu aş putea lua apărarea nimănui, deoarece trecutul este oarecum comun şi plin de obiceiuri şi preconcepţii care nu puneau femeia într-o poziţie favorabilă în societate, fiind considerată o unealtă a bărbaţilor. Spre exemplu, în Grecia antică, femeile erau considerate fiinţe inferioare, cu un nivel de inteligenţă puţin mai ridicat decât cel al copiilor. Filosofii credeau că femeile aveau emoţii puternice şi minţi slabe. Din acest motiv, ele trebuiau protejate de ele însele. De cele mai multe ori, căsătoria nu era alegerea femeii, ci era mai degrabă determinată de voinţa părinţilor. În legislaţia romană, după casătorie, femeia trecea de la autoritatea tatălui la cea a soţului. Azi, datorită evoluţiei umane, industriale şi politice, femeia are un rol mai important şi mai respectabil din punctul meu de vedere, cu o libertate fără precedent şi cu putere de decizie asupra destinului ei, în majoritatea ţărilor cu un nivel de trai de la mediu în sus, dar problemele apar în ţările de religie majoritar musulmană, precum Israel, Iran, Irak, Egipt, Libia, Liban, Arabia Saudita, Afganistan, Pakistan, Turcia, Iordania, Siria (plus alte ţări cu procent minoritar al religiei islamice), care au reuşit prin intermediul religiei şi al culturii naţionale să păstreze tradiţii ce sunt acum blamate în occident. Arabii reprezinta doar 15% din populatia islamica a lumii. De fapt, Orientul Mijlociu este pe locul trei, Asia de Est fiind în top, cu 69% și Africa, cu 27%. O concepţie greşită este că toţi arabii sunt musulmani. Cei mai mulţi arabi chiar sunt (75%), dar există şi mulţi arabi creştini şi iudei.

Pentru a înțelege mai bine viaţa femeilor islamice voi prezenta câteva legi nescrise, unele chiar şi scrise, pe care trebuie să le respecte în viaţa de zi cu zi în anumite ţări. „Islamul a interzis femeii să poarte veşmintele transparente, care permit să se vadă trupul, precum şi veşmintele care permit să se vadă contururile trupurilor şi cu deosebire locurile ispititoare, cum sunt sânii sau şoldurile. Hijabul este o obligaţie pentru femeile musulmane, după ce o fată ajunge la vârsta pubertăţii.” „Arabia Saudită este poate cea mai tradiţionalistă dintre ţările arabe. Aici femeile n-au încă drept de vot, nu au voie să şofeze, iar în mijloacele de transport în comun au locuri rezervate în spate, separat de ceilalţi pasageri deoarece interacţiunea cu alţi bărbaţi este evitată cu orice preţ. Până şi casele au două intrări, una pentru femei, alta pentru bărbaţi.” ( academiclink.ro). Islamul permite căsătoria fetiţelor prepubertine indiferent de vârstă, chiar și un bebeluş de o zi. Sunt şi unele extreme în anumite ţări şi aici cel mai bun exemplu ar fi Arabia Saudită, dar încă această ţară mai încearcă să reglementeze anumite cerinţe ale femeilor, cum ar fi dreptul la muncă şi pentru aceasta li se va construi un oraş al femeilor unde să işi poată dezvolta cariere şi să poată munci în afara constrângerilor islamice. “Pe de altă parte, să privim în Somalia, afectată de o foamete cumplită, care se preocupă cu biciuirea în public a femeilor care poartă sutien. În Sudan, se desfăşoară fară impedimente acelaşi tratament femeilor care îndrăznesc să poarte pantaloni. În Darfur, poliţia examinează hainele femeilor şi le arestează pe loc pe cele care poartă pantaloni. În Egipt, extremiştii vor ca femeile să poarte mănuşi tot timpul, nu cumva o fâşiuţă de piele să tenteze barbaţii” (http://www.ziare.com/international/stiri-externe). Cercetând mai multe astfel de articole de ziare care prezintă lucruri şocante pentru oamenii occidentali, dar normale pentru cultura musulmanilor, am ajuns la o concluzie şi anume că femeia este privită în această societate ca şi un corp, ca şi un instrument de plăcere şi tentaţie, care nu este decât o maşină de făcut copii şi că bărbatul este şi el considerat un animal care nu îşi poate controla pornirile trupeşti atunci când vede o părticică de piele sau când vede forma siluetei unei femei. Încercarea de a-şi ascunde trupurile este considerată în folosul femeii şi multe dintre acestea sunt total de acord să le poarte, dar, de asemenea, consider că această acceptare vine din puţinele drepturi pe care femeile le au, deoarce, dacă un barbat violează o femeie, legea mai apoi nu o apără aşa cum ar trebui şi de cele mai multe ori nu va avea nicio izbândă înaintea legii. „În aceste ţări, pentru a reclama un viol trebuie să aduci un martor. Nu există conceptul de corupere de minori (‘statutory rape’) în 99% din cazurile aduse la tribunal. Aceasta se întamplă pentru că vârsta la care copiii pot face sex consensual este, în aceste ţări, de 9 ani, exact ca Aisha (soţia profetului Mohammed) care avut relații sexuale cu Mohammed la 9 ani. Numai bărbaţii care violează copiii mai mici de 9 ani pot fi daţi în judecată, dar nu vor fi neapărat pedepsiţi. Iran este ţara cu cele mai multe cazuri de violuri, poliţia de moravuri înregistrând 80% din ele. Totuşi, autorităţile nu urmăresc aceste reclamaţii pentru că legea susţine că actul violului trebuie sa fie înregistrat de un martor, sau familia fetei trebuie să raporteze că ea are sub 9 ani înainte de orice investigaţie. Acuzatia de viol este aproape imposibil de formulat sub legile Shariah şi Sunnah (tradiţiile profetului), de cele mai multe ori femeile sunt acuzate dacă încearcă să reclame un viol şi asta conduce la declararea ei ca imorală sau prostituată. O dată aceste acuzații făcute, victima violului poate fi violată din nou şi din nou pentru că deja a fost declarată imorală şi dacă reclamă un alt viol, asta nu conduce decât la alte acuzaţii împotriva ei” (http://femeiainislam.blogspot.ro). (Vezi/google numele: Lunina S. Pakistan 1991. Aina S. Iran 2004. Firdaus M. Bengal 2005. Makarim I. Saudi Arabia 2000.)

Multe tratate, precum cel al lui Sherif Abdel Azim, doctorand al Queens University din Canada, tratează condiţia femeii islamice din perspectiva religioasă a coranului, în comparaţie cu religia iudeo-creştină, începând cu Creaţia în care Eva, potrivit bibliei creştine, este considerată vinovată de seducerea lui Adam şi din această cauză creştinii pornesc greşit în înțelegerea femeii, pe când Coranul consideră femeia egală lui Adam. De aici porneşte cu multe citate scoase din context din Coran care sugerează că femeia este, de fapt, egală bărbatului, numai că este privită altfel de către Allah, care consideră că aceasta nu trebuie să execute aceleaşi munci ca şi bărbatul. Citind lucarea, înclin să dau dreptate în unele ipostaze profeţiilor din Cartea Sfântă islamică, dar realitatea nu coincide întotdeauna cu învăţăturile de acolo, plus că s-au omis pasaje grave care contrazic în mod clar egalitatea între femeie şi bărbat şi dintre aceastea ţin să exemplific: Bătută fără motiv când bărbatul doreşte, „Pe acelea de a căror neascultare vă temeţi, povăţuiţi-le (mustraţi-le), părăsiţi-le în paturi şi loviţi-le! Dar dacă ele [revin şi] ascultă de voi, atunci nu mai căutaţi pricină împotriva lor. Allah este Cel mai Înalt, Măreţ. (Sura 4:34b)” În caz de preacurvie – „închisă în casă până la moarte 15. Împotriva acelora care preacurvesc dintre muierile voastre (15), chemaţi să facă mărturie patru dintre voi. Iar de au mărturisit, atunci ţineţi-le închise în case până la moarte sau Allah va porunci pentru ele altă cale.”(Sura 4:17). Un bărbat care doreşte să îşi acuze soţia de infidelitate nu are decât să caute 4 prieteni care să depună mărturie mincinoasă şi femeia nu va mai avea nici măcar un cuvânt de spus deoarece aceasta va fi considerată vinovată. În Somalia, s-a raportat un caz în care o femeie a fost omorâtă cu pietre pentru că a fost găsită vinovată de adulter. Deşi şi bărbaţii trebuie supuşi aceloraşi pedepse, asemenea cazuri nu s-au înregistrat, plus că un bărbat are voie să deţină 4 soţii, potrivit Coranului, dar cei cu o putere financiară mai mare au şi mai multe de atât. Armonia într-o familie care este compusă din 4 soţii, fiecare cu copiii lor şi aflate într-o competiţie pentru atenţia bărbatului mi se pare greu de crezut, deşi, potrivit multor articole de ziar sau interviuri, îmi este contrazisă această părere, dar sunt fie provocate de o frică de soţ, sau sunt atât de înfipte în religia şi cultura islamică încât consideră că lucrurile aşa trebuie să fie. Cel mai probabil de a fi adevărată este cea de a doua variantă deoarece, cu toate că sunt asuprite, batjocorite, vândute şi nu au nici un control asupra destinului lor, lipsite de o libertate totală, aceste femei nu s-au răzvrătit niciodată într-un număr mare împotriva regimului la care sunt supuse, nu au luat nici o acţiune de a se împotrivi comportamentului bărbaţilor, deci de aici nu pot decât deduce că filosofia religioasă este bine ancorată în conştientul şi subconştientul lor, cu toate că multe practici la care sunt supuse ies cu mult din sfera religioasă deoarce bărbatul deţine controlul şi abuzează de ele.

Când o femeie naşte un băiat, toată lumea e bucuroasă, dar când o femeie naşte o fetiţă acela este un motiv de tristeţe în familie. Mă întreb, atunci, de ce îşi doresc unele femei să trăiască astfel? Cu siguranţă multe nu ar vrea, dar aproape toate acceptă. Este de notat şi faptul că, în religia musulmană, femeile nu au drepturi egale la educaţie, ceea ce poate fi şi un motiv al lipsei de acţiune împotriva unor tradiţii desprinse parcă din evul mediu. Am încercat să fiu obiectiv în această lucrare, dar, până la urmă, mi-a fost imposibil să iau apărarea culturii islamice, deoarce nu mi-au fost oferite motivele necesare în urma documentării. Dumnezeu a creat pe fiecare din noi după chipul şi asemănarea Sa. El a pus în noi (bărbaţi şi femei), aceleaşi valori. Ca şi valoare, în ochii Lui noi suntem egali şi aşa şi Coranul afirmă în unele cazuri că egalitatea dintre femeie şi bărbat există, numai că, din ce am înţeles eu, la diferite nivele, de care extremiştii în această religie profită până în ziua de azi.

This entry was posted in Cu și despre cultură. Bookmark the permalink.

Leave a Reply