Cine suntem şi cum ne definim

de Pjekny Sandra

Cine este poporul român? Prin ce se definește el? E simplu. Știm cu toții definiția poporului român, cum s-a format, când s-a format și datorită cui, dar oare știm ce calități avem noi ca popor? Desigur, avem și defecte și desigur nu suntem toți la fel, dar sunt unele lucruri care ne definesc. După cum remarca Mircea Eliade, românii au o spiritualitate proprie remarcabilă, iar, dacă analizăm cu atenție, vom vedea că nu există o altă țară cu atât de multe mănăstiri precum România, o țară încoronată de munți ca România, o țară cu atât de multe resurse felurite, o țară cu ape ca ale României, o țară ca… România. Oare câte țări ca Turcia, Grecia sau Spania și-ar dori să aibă o Dunăre, un Olt, un Mureș și alte surse de apă dulce așa cum are România? În aceste țări apa de la robinet nu este potabilă, apa potabilă se cumpară de la magazin ca orice alt produs. Nu și în România. Despre turismul românesc nu sunt foarte mândră, acesta fiind mult în urma celui unguresc (o țară fără munți, fără mare, fără mănăstirile noastre etc.). Obiectivele noastre fie zac în ruină, ca de exemplu stațiunea Herculane – care ascunde o legendă minunată, sau Cazinoul din Constanța, fie nu sunt promovate, însă cred că toate aceste lucruri se pot schimba.

Poporul român este un popor luptător din strămoși, chiar dacă acum, cred eu, se teme deoarece a trecut printr-un lung proces de manipulare, dar am convingerea că va reuși să răzbească într-o bună zi, iar acea zi sper să fie curând. „România este o ţară de echilibru. Ea a contat şi contează foarte mult în Balcani şi chiar în centrul Europei, şi nu întâmplător” spunea Ioanichie Bălan. Aş mai adăuga în treacăt şi alte calităţi ale românului: inteligenţa nativă, capacitatea lui de adaptare la diverse situaţii, omenia sa proverbială, spiritul său deschis şi comunicativ, toleranţa faţă de alte etnii, umorul său de calitate. Românul este, după părerea mea, unul dintre cei mai prietenoși oameni din lume, este sufletist, chiar dacă uneori nu pare. În drumul meu am întâlnit nenumărați oameni care, deși păreau răi, neinteresați, s-au dovedit a fi contrariul.

Poporul român este poporul cu cele mai multe tradiții și obiceiuri. Acestea variază în funcție de domeniu. De exemplu, nașterea la români are un obicei străvechi care se mai păstrează și astăzi în Transilvania, dar sub alt ritual. Este vorba de ursitoare, care sunt 3 așa- numite zâne care vin în nopțile fără soț (3, 5, 7) din prima săptămână de viață a copilului nou-născut și-i menesc soarta. Se zice că, în timpurile străvechi, aceste ursitoare erau văzute și auzite cum ursesc de către moașele, care, în aceste zile, privegheau nou-născuții și pe mamele acestora și chiar de părinții copilului. Din păcate, pentru că moașele au destăinuit acest secret, în zilele noastre ele nu mai au acest dar. Legat de ursitoare, în Transilvania există încă tradiția ca moașa care ajută la nașterea copilului, chiar dacă acesta s-a născut în spital, să-i pună în camera unde el va sta, imediat după ce ajunge acasă, pe o pânză albă nouă, un „blid” cu făină de grâu cernută, sare, o pâine, un bănuț și un caier de lână. După 3 zile și 3 nopți, dacă ursitoarele au venit, moașa și părinții copilului vor vedea urma lăsată de ursitoare pe făină.

Botezul la români este strâns legat de tradiție, tradiția moașei legată de botezul copilului fiind încă foarte puternică la români. În tradiția românilor din Transilvania, Banat și Oltenia, rolul moașei la botez este foarte important. Ea duce copilul la biserică și spune „duc un păgân și voi aduce un creștin”, iar la întoarcere spune „am dus un păgân și am adus un creștin”. Nașii, când iau copilul de la moașă, pun un ban de argint jos pentru a o plăti. Acestea sunt doar unele din minunatele tradiții ale românilor, lista poate continua la nesfârșit. O altă tradiție prezentă doar în România sunt călușarii și mascații. Căluşarii, întotdeauna în număr par, protejaţii mascaţilor, sunt de fiecare dată un grup de flăcăi vrednici ai satului, îmbrăcaţi în straie de sărbătoare şi conduşi de cel mai mândru, numit căpitan. Rolul celui din urmă este de conducător, deci el bate la porţile oamenilor pentru a primi consimţământul intrării în curte. Preselecţia călușarilor e făcută numai de bătrânii satului, cei care, de altfel, îi învață pe tineri mişcările dansului. La fel şi costumele: păstrate cu sfinţenie şi întreţinute de fiecare generaţie în parte, sunt împrumutate celor care vor să ducă tradiţia mai departe. Gazdele, reprezentate uneori de toată suflarea satului, au parte de un dans al căluşarilor, după care mascaţii îşi intră în drepturi, executând diverse farse; acesta este de fapt și unul din motivele pentru care mascaţii nu-şi dezvăluie niciodată adevărata faţă. De fiecare dată, răsplata întregului grup constă în bani, dulciuri sau băuturi alcoolice. Totul se încheie după ce fiecare gospodărie este vizitată. Apoi, tinerii se adună la casa unuia dintre ei pentru a renunţa la costume, dar şi pentru a-şi primi onorariul cuvenit readucerii bucuriei autentice româneşti în sufletele şi în curţile românilor.

Un alt aspect prin care ne definim sunt oamenii care, de-a lungul timpului, ne-au făcut să fim mândri că suntem români. Regizori premiați, gimnaști de nota 10, compozitori celebri, poeți și scriitori talentați, români care și-au pus amprenta pe cele mai renumite clădiri ale lumii, români care oriunde ar fi nu se tem sau rușinează să spună că sunt români. A fi român e un lucru mare din punctul meu de vedere, deoarece facem parte dintr-o țară cu potențial mare. Să nu ne gândim la politică, la politicieni sau la cei care ne conduc țara! Să ne gândim la noi ca popor, ca oameni, ca români! Suntem un popor unit, chiar dacă nu vrem să credem asta, dar de câte ori se vorbește de rău despre țara noastră foarte mulți dintre noi reacționăm, chiar dacă doar cu o vorbă.

Nu este vina țării noastre că românii au o imagine proastă în unele locuri, este vina celor care au strigat că sunt români doar atunci când ceva a mers prost, sau au greșit. Nu este vina țării noastre că noi nu am știut să valorificăm bogățiile pe care aceasta ni le oferă și nu este vina țării noastre că noi dăm uitării atâtea și atâtea lucruri minunate pe care ea ni le oferă pentru a ne urma visul nostru către o viață în Vest.

Pe final, afirm răspicat că eu cred că într-o zi România aceasta îmbătrânită sub povara tristeții că mulți pleacă și o uită, va renaște și își va deschide aripile obosite pentru a se înălța, acolo unde îi este locul.

This entry was posted in Cu și despre cultură. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *