Cultura şi societatea românească

Întrucât mă încadrez în rândul persoanelor care încă mai păstrează în ei un strop de spirit naţional, în lucrarea de faţă mă voi raporta la un scurtmetraj realizat de Cătălin Bărbuţ, „The world without Romania”. Acest film poate fi considerat o replică la ideea conform căreia România, deoarece este o ţară slab dezvoltată, nu este la fel de importantă din punct de vedere cultural ca alte ţări dezvoltate.

Scurtmetrajul debutează cu fraza „În caz că v-a scăpat… Sunt ţări fără de care lumea ar arăta altfel faţă de cum o cunoaştem noi acum.” Ne putem imagina o lume fără Statele Unite ale Americii, Anglia, Italia, adică o lume fără hamburgeri, paste, ceai, corporaţii, pizza, muzică romantică etc. Această listă poate continua, însă nimeni nu s-a gândit vreodată cum ar arăta lumea fără România. Cu siguranţă vorbim despre o ţară căreia i se datorează la fel de multe invenţii. E foarte greu de imaginat cum ar fi fost să scriem toată viaţa cu creionul. Cel care a uşurat lucrurile pentru noi este profesorul Petrache Poenaru, omul care a inventat stiloul. Invenţia lui a fost patentată de guvernul francez în 1827.

Multă lume nu a auzit de Ştefan Odobleja, omul de ştiinţă considerat a fi tatăl ciberneticii. El a fost acela care a spus că cibernetica provine din psihologie. Un nume mai cunoscut ar fi cel al lui Nicolae Păunescu, medicul român care a inventat insulina, invenţie ce a stârnit foarte multe controverse la vremea respectivă şi a fost mult timp ignorată. Abia după 50 de ani, când 2 canadieni au primit premiul Nobel pentru invenţie, a fost recunoscută şi contribuţia lui Păunescu şi a fost recunoscut ca adevăratul inventator. Cea mai revoluţionară invenţie rămâne tot avionul cu reacţie al lui Henri Coandă, fără de care cu siguranţă ar fi apărut mult mai târziu avionul cu reacţie. De asemenea, se aminteşte despre zecele perfect al Nadiei Comaneci, primit în 1986 la Montreal, fiind primul primit vreodată. Vlad Ţepeş le-a adus faima lui Bram Stocker şi celor din lumea Hollywood-ului. Fără el, nu ar mai fi existat povestea contelui însetat de sânge din Transilvania.

Lui Mircea Eliade îi datorăm faptul că a scris pentru prima dată o carte despre istoria religiilor. Un alt lucru care este unic în lume şi se întâlneşte în România este Cimitirul Vesel de la Săpânţa, care adună tot mai multe poveşti amuzante scrise pe pietrele mormintelor. Mai mult decât atât, Helmuth Duckadam este singurul portar care a reuşit să apere 4 penalty-uri la rând, în anul 1986, când a asigurat Cupa Campionilor pentru Steaua Bucureşti.

În ceea ce priveşte textul, se remarcă o uşoară nuanţă de ironie. Un atfel de exemplu ar fi acela în care i se mulţumeşte lui Bill Gates pentru că este cel mai bogat român din lume, după care se menţionează ca cea de a doua limbă vorbită în compania sa este limba română, semn că ne datorează multe. Din nou, apare tenta de ironie: „ Repetă după mine: Mulţumesc!”.

Un alt aspect important menţionat în filmuleţ- porţile din Maramureş. Acestea sunt extrem de interesante din punct de vedere arhitectural şi unicitatea lor este recunoscută în întreaga lume. Se aduce vorba despre treburi mai serioase, bineînţeles, cum ar fi aceea că femeile din România sunt cele mai frumoase din lume, formulează autorul. Nici din punct de vedere gastronomic nu ne facem de râs, deoarece avem feluri de mâncare foarte apetisante şi vinuri bune.

Un nume important în istoria artei este Constantin Brâncuşi, care a contribuit la renaşterea sculpturii. Operele sale ies întotdeauna în evidenţă, chiar şi în comparaţie cu cele ale unui maestru modern. De asemenea, stilul brâncovenesc este nemaiîntâlnit în lume, precum albastrul de Voroneţ.

Americanii ne sunt datori cu mulţumiri pentru sportul lor naţional. Românii au inventat Oina, atestată pentru prima dată în 1364. Un fel de „naş” al baseball-ului. Partea de final vine în completarea sintagmei de la început: „ În caz că v-a scăpat… noi am făcut-o în felul nostru”.

Consider că scurtmetrajul prezintă o sinteză a celor mai importante invenţii ale Românilor şi ar trebui promovat, întrucâ nu este încă suficient de cunoscut, având doar peste 566.000 de vizualizări*.

*http://www.youtube.com/watch?v=-dZGDy45ZeI

Scris de Ioana Dobresenciuc

This entry was posted in Film. Bookmark the permalink.

Leave a Reply