Despre snobism

de Mițul Maria

“Astăzi, cine are bani duce în general lipsă de stil, iar cine are stil duce în general lipsă de bani. Pe timpuri snobismul îndeplinea o anumită funcție, câtă vreme exponenții înaltei societăți impuneau un stil care merită imitat. Dar, fără modele, snobismul nu poate funcționa, iar în ceea ce privește bunul-gust și bunele maniere, modelele au dispărut de mult și astfel snobismul își trăiește resemnat agonia.” Alexander von Schonburg

Premisa de la care aș porni o tratare a polarizării termenilor de cultură și snobism este afirmația sus-menționată. Mi se pare un citat excelent prin faptul că a întrunit în câteva propoziții o temă care merită a fi dezbătută.

Totodată aș vrea să stabilesc tangențe clare între personal branding și simțul general al culturii și stilului. Acest termen de personal branding nu ar trebui să vizeze în mod categoric doar persoanele implicate în câmpul comunicațional al muncii, sau efectiv liderii de orice nivel și grad de ierarhizare. Masa eterogenă a populației duce lipsă de stil, noi toți ducem lipsă de stil, în măsură diferită, desigur.

De ce, aș zice eu, cu vehemență, ni se impun la școală materii precum educația religioasă? Suntem un popor credincios și fără a cunoaște predicile lui Iisus. Dar suntem lipsiți de stil și nimeni nu pledează, cel puțin la un nivel de mesaj de masă, la impunerea măcar ca opțional, a unei materii de reguli generale de etică, de bunele maniere în societate.

Pentru a construi o cursivitate a ideilor, din experiență proprie am notat faptul că intelectualii tind să-i derâdă pe snobi, iar snobii, ca reacție adversă, încearcă să întoarcă roata și argumenteză poziția lor social-cognitivă prin faptul că spațiul est-european nu are nevoie de forță intelectuală, ci, fiind un spațiu preponderent cu activități agrare, are nevoie de țărani, de forță de muncă ieftină și eficientă.

Dar dincolo de necesități materiale, prezența stilului și a culturii este un atribut al dezvoltării spirituale. Acesta necesită o chemare a propriei conștiințe de a lucra asupra sinelui. Intelectualii sunt cei care se pot impune a face lucruri care îi direcționează către scopuri care le aduc delir și armonie. Snobii, situați la cealaltă extremă, nu se preocupă de sine, ci de necesitățile pur fiziologice de a-și trăi viața așa cum o fac toți, stabilindu-și prioritățile în funcție de predilecțiile masei de snobi care-i înconjoară. Efectul de turmă este caracteristic celor lipsiți de stil, cultură și orice manifestare de a schimba această stare de sine.

Pseudo-intelectualii sunt ceea ce se numește mijlocul de aur, care în acest caz este doar placat cu aur. Acești imitatori ai elitismului și selectivității sunt nevoiți să-și trăiască stilul doar în forme incipiente și necizelate. Nu putem vorbi despre intelectuali ca fiind înnăscuți cu această calitate, totuși latura ereditară își joacă rolul, mediul este responsabil pentru conceperea și dezvoltarea culturii, în sensul autentic al acestui termen.

Subiectul ce vizează nivelul de cultură sau cultivarea acesteia este mult mai vast și mai complex decât ne-am putea imagina. Ceea ce cu siguranță am putea afirma este faptul că fiecare dintre noi ar trebui să-și construiască o listă de principii, o listă de priorități la nivel mental, care ne va permite să ne autoevaluăm. Trebuie să fim reticenți față de noi înșine în tot ceea ce facem, spunem, citim, privim, ascultăm.

This entry was posted in Cu și despre cultură. Bookmark the permalink.

Leave a Reply