Femei minunate în literatură

Luna martie – îmi place să cred – e despre femei și cât de minunate, inteligente – și multe alte calități pe care le atribuim lor – sunt ele. Ei bine, articolul meu de azi e despre ele, dar cum scriu pentru rubrica cărți, m-am gândit la un articol despre femei din romane de la care am avut de învățat și avem în continuare. Pentru asta, voi alege patru personaje celebre care m-au impresionat și, cine știe, poate decideți să-i dați o șansă acelei cărți, sau voi nimeri o eroină dintr-o carte dragă vouă.
Pentru că nu de mult a trecut luna iubirii, voi începe cu unul dintre cele mai populare romane de dragoste scris vreodată: “Mândrie și prejudecată”, de Jane Austen. Dintre cele cinci fiice ale familiei Bennet, de parte cea mai puternică și independentă e Elizabeth. Toate femeile din familia ei (în afară de sora ei mai mare, Jane), inclusiv mama ei, sunt stupide, anoste, de-a dreptul plictisitoare. Într-o societate unde scopul principal al oricărei mame și fete era căsătoria cât mai rapidă cu un bărbat bogat, Elizabeth sfidează regulile. Elizabeth merge la baluri, dar nu pentru a-și “vâna” un soț, ci pentru a se distra pe seama ipocriziei oamenilor. Ea atrage lumea prin inteligență și refuză să creadă că rolul unei femei e să zâmbească și să fie frumoasă.
“Există în mine o încăpăţînare ce nu-mi îngăduie să mă las intimidată când o vor alţii. Curajul meu creşte întotdeauna ori de cîte ori cineva încearcă să mă intimideze.” – Elizabeth Bennet
Dacă Elizabeth a fost întotdeauna puternică și independentă, nu același lucru îl pot afirma despre Jane Eyre, eroina romanului cu același titlu scris de Charlotte Brontë. Pe scurt, Jane e orfană și e crescută (din obligație) de mătușa Reed, împreună cu verișorii ei, într-o casă mare. E bătută, jignită, pedepsită des, iar după o vreme e trimisă la un pension-orfelinat de fete. La orfelinat condițiile sunt groaznice, iar totul pare că e împotriva micuței Jane. Însă ea nu se dă bătută; în 8 ani reușește să învețe tot ce era de învățat în acel orfelinat și devine ea însăși profesoară acolo. Nu vrea să își petreacă viața acolo, așa că decide să devină guvernantă. Jane rămâne fidelă propriei ei persoane pe tot parcursul romanului: integritate, seriozitate, realistă, refuză să se îndrăgostească până peste cap și să lase iubirea să-i afecteze valorile și principiile în care crede cu tărie.
„Nu cred ,domnule, că aveți dreptul să-mi porunciți numai pentru că sunteți mai bătrân sau pentru că ați cunoscut lumea mai bine decât mine. Dreptul de a vă aroga aceasta superioritate depinde de felul cum v-ați folosit timpul și experiența.” – Jane Eyre
O prezență feminină în literatură care nu poate să nu te facă să simți o mulțime de lucruri e Celie, personajul principal din “Culoarea purpurie” de Alice Walker. Cartea asta nu e o simplă carte despre un personaj care trece prin dificultăți. E zdruncinătoare și devastatoare. “Mai bine nu zici la nimenea decât numa lu Dumnezeu” – așa începe cartea, iar sentimental de scepticitate e înlocuit cu unul de groază cinci rânduri mai târziu. Roman epistolar, cartea e plină de scrisori scrise de Celie lui Dumnezeu și între Celie și sora ei Nettie. Scrisorile îi urmăresc viața lui Nettie timp de trei decenii, reprezentând modul în care Celie reușește să supraviețuiască psihic obstacolelor care-i apar în cale: e o negresă săracă americancă, mama îi moare, tatăl o abuzează și o violează, e obligată să se căsătoarească cu un bărbat văduv care nu o iubește și o tratează ca pe un obiect sexual când îi e lui convenabil. Pe parcursul cărții, Celie îl descoperă pe Dumnezeu, descoperă intimitatea și sexualitatea gay, se autocunoaște, evoluează, iar finalul e chiar unul surprinzător.
“Eu unu cred că suntem aici ca să ne mirăm. Să ne mirăm. Să întrebăm. Iar dacă te miri de lucrurile mari și întrebi de lucrurile mari, atuncea ‘nveți despre alea mărunte, aproape din întâmplare. Da despre lucrurile mari n-ai să știi niciodată mai multe decât știai la început. Cu cât mă mir mai mult, cu atât iubesc mai mult.”
Nu pot să trec așa fără să o pomenesc pe Anne Frank și cartea ei “Jurnalul unei tinere fete”/”Jurnalul Annei Frank”. Să îi citești cartea e ca și cum ai vizita Parisul: știi deja la ce să te aștepți, și totuși ești profund uimit când ajungi acolo. Cartea e despre război, dar nu numai. Început la 13 ani, jurnalul acoperă doi ani din viața Annei, fiind plin de relatări despre război, lume, viața familiei ei (care se ascundea într-o anexă dintr-o fabrică, trăind cu frica-n sân săptămână după săptămână, lună după lună). Ceea ce e impresionant la Anne e maturitatea ei; deși copil, ea vede lumea foarte clar, o vede la un nivel profund și copilăresc în același timp, scriind din simplul motiv că “hârtia are mai multă răbdare decât oamenii”. De asemenea, nu putem trece cu vederea ambițiile ei: “Dacă Dumnezeu mă va ţine în viaţă, voi ajunge departe. Nu voi rămâne o fiinţă neînsemnată. Am să mă dăruiesc lumii şi voi munci pentru omenire.”
Ele sunt câteva dintre femeile ambițioase, inteligente, dornice să-și depășească condiția sau care au luptat cu prejudecățile vremii pe care le admir. Recomand cu drag și alte cărți: Simone de Beauvoir – Al doilea sex, Victoria Woolf – A Room of One’s Own, Louisa May Alcott – Little Women.

Alexandra Ciarnău

This entry was posted in Carte. Bookmark the permalink.

Leave a Reply