Goya’s Ghosts

Am ales să scriu despre filmul Goya’s ghost pentru că pe mine unul m-a impresionat destul de tare.Filmul este unul istoric acţiunea având loc în Spania în anul 1792.Filmul începe cu gravurile pictorului Goya date din mână în mâna între preoţii Sfântului Oficiu de la vremea aceea.Gravurile fiind destul de groteşti îi dezgustă pe aceştia comentându-l de rău pe Goya spunând despre acesta că este un reprezentant al forţelor întunecate. Aceşti preoţi ipocriţi se agită degeaba oricum neavând ce să-i facă lui Goya acesta fiind pictorul preferat al regelui. Dintre toţi singurul care îi ia apărarea lui Goya este părintele Lorenzo interpretat de Javier Bardem.Acest părinte Lorenzo eu îl găsesc ca pe întruchiparea omului ipocrit, laş, egoist, fără valori şi care se dă după cum bate vântul. Practic atunci când spun că acest film m-a marcat, vreau sa spun ca m-a marcat mai mult cât de josnic poate fi acest părinte Lorenzo care mi se pare că este jucat foarte bine de către Javier Bardem, atât de bine încât oricât de mult ţi-ar plăcea actorul ajungi să îl urăşti după.

Mie unul acest personaj a reuşit să-mi trezească sentimente similare că atunci când citesc o carte şi pe măsură ce citesc mai mult încep să fiu din ce în ce mai încrâncenat vizavi de personajul negativ. Mi se pare un film foarte puternic emoţional.Filmul este văzut o bună parte din el, prin prisma trăirilor lui Goya dar este destul de echilibrat acordandu-se suficient de multă atenţie şi celorlalte personaje. Goya este de fapt un spectator la tot ce se întâmplă, dar devine activ dorind să se implice şi să schimbe decursul evenimentelor, el se ataşează de tânără Ines Bilbatua şi doreşte să o ajute să îşi găsească copilul atunci când aceasta iese din închisoare la venirea francezilor în frunte cu Napoleon dar şi cu trădătorul Lorenzo care s-a întors să se răzbune pe propria ţară după ce tot el s-a făcut singur de râs şi a fugit ca un proscris în Franţa cu cincisprezece ani în urmă.Dar din păcate pictorul Goya deşi încearcă din toate puterile şi face săpături el fiind cel care o găseşte pe Alicia, faţa lui Lorenzo şi a Ines Bilbatuei, totuşi nu reuşeşte să schimbe mare lucru, dar reuşeşte totuşi să fie un personaj care să atragă simpatie fiind într-o foarte puternică antiteză cu părintele Lorenzo.Cei doi nu de puţine ori se înfruntă foarte direct Goya fiind destul de dominant dar în acelaşi timp dând dovadă de o moralitate ieşită în comun. Acest lucru nu este de ajuns, ca şi în zilele noastre oamenii nedemni reuşind să pună mâna pe putere au parte de mult mai multe pârghii în a acţiona.

Acest părinte Lorenzo pe mine m-a fascinat de-a dreptul în sensul negativ.Pe lângă faptul că el este cel care se foloseşte de gravurile sinistre ale lui Goya pentru a-i sensibiliza şi a reuşi să-i convingă pe ceilalţi membrii ai Sfântului Oficiu să reintroducă aşa zisul ”Interogatoriu” mai exact tortura, metodă la care se renunţase cu mulţi ani în urmă.Practic el este cel care comanda să fie torturată şi băgată la închisoare Ines Bilbatua pentru simplul fapt că nu a mâncat carne de porc la o petrecere. Acesta înainte să meargă să se întâlnească cu tatăl fetei Ines Bilbatua, merge mai întâi să o viziteze pe aceasta la închisoare unde o ”consolează” cum ştie el mai bine. Fata începe să plângă şi să se roage printre scâncete şi sughiţuri de plâns iar el începe să tragă de ea să o violeze în timp ce aceasta se roagă.Mai exact el o torturează, el o băgă la închisoare, el o violează în timp ce aceasta se roagă fiind oricum deja maltratata şi nevindecata în urma torturilor suferite. De aici observăm şi cât de multă valoare punea părintele Lorenzo pe ceea ce el reprezenta prin instituţia din care făcea parte.În urma acestei scene fie că eşti credincios sau nu îţi este imposibil să nu îl urăşti pe părintele Lorenzo. Ba chiar mai mult acesta nu are nici o reţinere ca după cele întâmplate să meargă relaxat şi să se prezinte în faţa tatălui fetei, bineînţeles la întoarcere urmând o a doua repriză de ”consolare”.Filmul are un impact emoţional foarte puternic, este comic dar în acelaşi timp şi grotesc cum părintele Lorenzo îi spune fetei hai să ne rugăm împreună, fata începe să se roage iar în timpul rugăciunii acesta începe să o dezbrace.Acest personaj sinistru după ce semnează că este bastardul de copil al unui cimpanzeu şi al unui urangutan, aceasta fiind dovada că prin tortură oamenii pot fi convinşi să semneze orice, el fuge din ţară, renunţa la religie definitiv şi se întoarce după cincisprezece ani biruitor condamnându-şi la moarte foştii colegi din Sfântul Oficiu.Bineînţeles că după ce şi-a bătut joc de săraca Ines Bilbatua, Lorenzo nu îşi recunoaşte copilul şi o trimite pe această direct la sanatoriu.Perioada de glorie a lui Lorenzo nu ţine mult, deoarece dacă după 15 ani de la cele întâmplate, au venit francezii peste spanioli, la foarte scurt timp vin englezii să facă dreptate în felul lor repunându-i în drepturi pe cei din Sfântul Oficiu. Lorenzo este condamnat la moarte putanduse salva prin întoarcerea la religie dar acesta bineînţeles în mândria lui prefera să moară.

Moartea lui are un impact foarte puternic în film. Scenele sunt absolut incredibile practic la sfârşit face o recapitulare asupra tuturor lucrurilor care le-a trăit. O vede pe fica lui acum prostituată stând la balcon cu englezii care i-au încetat perioada de glorie, o vede pe Ines care a ajuns complet nebună şi care îi zâmbeşte ridicând în sus un prunc ea în nebunia ei crezând că este copilul lor, îl vede şi pe Goya care se sperie să îl privească în ochi şi care pur şi simplu doar desenează şi imortalizează cele ce se întâmplă,bineînţeles aceste priviri către oamenii pe care îi lăsă în urmă sunt însoţite de rugăminţile aproape în plânsete cu hohote ale preoţilor din Sfântul Oficiu care îl roagă să se căiască acum în ultima clipă.Ca după un bal cretin după moartea lui începe o muzică ca de carnaval, şi câţiva oameni se urcă pe podiumul unde Lorenzo a fost omorât şi încep să danseze. Această scenă mi s-a părut absolut genială, după părerea mea reuşeşte să transmită cât de ridicol este defapt tot ce s-a întâmplat şi nu neaaparat tragic.Lecţia în urma celor întâmplate este că roata se întoarce iar Lorenzo nici nu a apucat bine să se bucure de succes şi de gustul răzbunării, că şi-a găsit sfârşitul. Finalul mi se pare iarăşi puternic emoţional, trupul lui Lorenzo neînsufleţit este purtat pe o căruţă iar în jurul acesteia nişte copiii cântă şi dansează, lângă căruţa se afla şi Ines care în nebunia ei îl urmează pe Lorenzo chiar şi mort, cu o mână ţine copilul în braţe cu o mână se ţine de Lorenzo. Cântecul copiiilor este foarte strident pe fundal iar Goya din milă pentru Ines îi urmează pe aceştia mergând în urma lor, el fiind complet surd. Scena de final este absurdă, genială, comică, macabra şi în acelaşi timp reuşeşte să aducă împreună personajele importante din film. Melodia copiiilor devine din ce în ce mai plăcută dar apoi ne amintim brusc că Goya este complet surd. Aceasta alăturare de copii care cânta şi Goya surd urmându-i mi-a plăcut foarte mult este genul de imagine care trezeşte în spectator sentimente de compătimire, de mulţumire de sine pentru ceea ce are şi pentru că e sănătos, sau îl amuză pur şi simplu absurdul situaţiei, depinde de spectator.Oricum acest contrast de la final surprinde foarte plăcut, indiferent de starea care îl încearcă pe cel care vizionează.

Acest film reuşeşte să creeze o imagine foarte negativă bisericii.Lucru destul de drept în multe cazuri chiar şi în zilele noastre, adică oameni fără chemare şi care chiar nu se potrivesc ajung să conducă aceste instituţii.Adică am înţeles că Lorenzo era un nenorocit, dar nici ceilalţi preoţi nu erau foarte departe.Pe lângă faptul că aceştia au fost foarte uşor de convins să adopte o metodă demult combătuta şi exclusă din practicile Sfântului Oficiu, nici când au avut dovada clară că aceste metode nu funcţionează nu s-au îndurat să o elibereze pe Ines Bilbatua, aceasta nici măcar nu a avut parte vreodată de un proces. Dacă nu ar fi existat revoluţia franceză aceasta ar fi rămas închisă toată viaţa.

Acest film reuşeşte să promoveze arta până la urmă singurul personaj cu adevărat de treabă din film şi care şi ajunge să trăiască până la sfârşit este Goya,un fel de erou insuficient de capabil.Este un film în care auzim şi fonduri sonore din muzica clasică, unde vedem şi picturi foarte reuşite unele dintre ele chiar celebre.Ca să nu mai zic că există în film o scenă destul de lungă care ar putea fi tăiată şi pusă ca un tutorial despre cum se face o gravură, imaginile fiind luate cât mai în detaliu, iar pe fundal mergând bineînţeles muzica clasică, reuşind să înfrăţească şi să îmbine foarte frumos aceste două forme de artă.

Este un film cu un impact puternic care reuşeşte să trezească chiar şi sentimete de ură, este un film care arată că degradarea şi depravarea poate exista la orice nivel indiferent de standarde, este un film plin de lecţii de viaţă, un film care demonstrează că nu neaaparat binele învinge sau cel puţin nu în totalitate, este un film foarte puternic, o adevărată capodoperă între atâtea filme comerciale care se fac în prezent.

Scris de Şerban Dragoş Mihail

This entry was posted in Film. Bookmark the permalink.

Leave a Reply