Iluzionistul (2006)

“The Illusionist” (Iluzionistul) este o dramă romantică plină de mister şi momente care te ţin cu sufletul la gură. Nominalizat la Oscar drept “Cea mai bună creaţie cinematografică” şi câştigător a 6 premii la diverse festivaluri, filmul reuneşte nume ca Edward Norton, Jessica Biel şi Paul Giamatti. A fost scris şi regizat de Neil Burger şi se bazează pe scurta naraţiune “Eisenheim, iluzionistul” de Steven Millhauser.

Prima secvenţă poate părea dificil de înţeles, însă devine plină de sens la sfârşitul filmului. Ne sunt prezentate trei dintre cele 4 personaje cheie: Eduard Abramovicz cunoscut ca şi Eisenheim Magicianul, inspectorul Uhlm şi prinţul moştenitor al Austriei, Leopold.

“Iluzionistul” începe cu povestea tânărului Eduard Abramovicz, băiat cu origini modeste şi cu o înclinaţie puternică spre magie şi iluzionism, ce se îndrăgosteşte de micuţa ducesă Sophie von Teschen. Legătura lor este interzisă din motive sociale şi sunt despărţiţi, dar nu înainte de a-şi promite unul altuia că într-o bună zi vor “dispărea, pentru a rămâne mereu împreună”.

Cinsprezece ani mai târziu- în Viena anului 1900- apare Eduard, sub numele de Eisenheim Magicianul. Spectacolele sale de iluzionism devin tot mai vestite, graţie numerelor excepţionale ce sfidează toate normele şi graniţele temporale. La scurt timp ajunge mai faimos şi îndrăgit decât însuşi Leopold, prinţul moştenitor al Vienei. Acesta va duce o bătălie cu iluzionistul, atât pe plan social pentru admiraţia poporului, cât şi pe plan personal, pentru logodnica sa Sophie von Teschen, dragostea din tinereţe a lui Eisenheim.

Mânia şi gelozia prinţului austriac ating cote inimaginabile, aşa că acesta îi ordonă inspectorului Uhlm, mâna lui dreaptă, să demonstreze că Eisenheim este un impostor şi un şarlatan şi să îl aresteze.
Popularitatea iluzionistului în rândul oamenilor continuă să crească în mod direct proporţional cu furia şi ranchiuna lui Leopold, fapt ce îl determină pe magician să îşi joace numărul de iluzionism suprem, care să îi poată oferi fericirea şi viaţa alături de mult iubita lui Sophie.

Pot afirma cu sinceritate că acest film a reuşit să intre în topul celor mai bune filme văzute de mine. M-a impresionat şi m-a uimit din toate punctele de vedere. M-am bucurat timp de aproximativ 100 minute de atmosfera şi decorul de epocă, trăsuri şi cupeuri elegante, bărbaţi în costume de stofă, jobene şi bastoane, doamne şi domnişoare cu rochii lungi din catifea ce atârnă greu şi elegant în acelaşi timp, formând valuri la fiecare pas. Am admirat străzile lungi, pavate cu piatră şi luminate subtil cu lămpi de gaz. Am fost martora indirectă a unor numere de iluzionism desprinse parcă din altă lume, fluturi ce zboară prin sală, portocali ce cresc în câteva secunde, o pereche de mânuşi ce se transformă în doi corbi ca abanosul. Eisenheim depăşeşte cu mult graniţele obişnuite ale magiei, ducându-şi munca la rangul de artă şi perfecţiune.

Tot scenariul filmului este foarte bine pus la punct şi ingredientele sale sunt bine cântărite. Mi-a plăcut faptul că deşi este un film romantic, nu există pic de vulgaritate, până şi cele mai erotice scene sunt încărcate de multă pasiune şi mister. M-a ţinut cu sufletul la gură pe toata durata lui şi nu a fost absolut deloc previzibil. Mi-au atras atenţia numeroasele elemente de comunicare nonverbală, actorii fiind foarte expresivi.

Motto-ul ales de echipa de filmare pentru peliculă este „Nimic nu este ceea ce pare”, expresie ce defineşte filmul în proporţie de 100%. Începând cu numerele de iluzionism care sunt din ce în ce mai spectaculoase şi complicate (culminând cu ultimul, ce este capodopera vieţii lui Eisenheim), fidelitatea unor personaje faţă de altele, caracterul prinţului moştenitor, ba chiar şi apogeul în care Leopold o ucide pe Sophie.

„Iluzionistul” este mai mult decât un film, este în primul rând o poveste. O poveste ce te face să râzi, să plângi, să te bucuri de ce ai şi te face să îţi doreşti să îţi trăieşti viaţa frumos, asemenea unui număr de iluzionism.

Scris de Raluca Baltaru

This entry was posted in Film. Bookmark the permalink.

Leave a Reply