La vie en rose

    La vie en rose reprezintă destinul aproape neverosimil al artistei Édith Piaf, un film biografic de excepţie, apărut în 2007 sub amprenta directorului Olivier Dahan, ce surprinde evoluţia unei artiste consacrate, una dintre perlele muzicale ale Franţei, interpretată admirabil de Marion Cotillard, rol ce îi va aduce Oscarul, Globul de Aur şi alte câteva distincţii deosebite.
Scenariul filmului nu are o structură liniară, evenimentele cheie din evoluţia personajului principal fiind puse pe un fir narativ întrerupt de flashback’uri şi salturi spaţio-temporale.
Filmul debutează cu o scenă din copilăria cântăreţţei, unde Édith este înfăţişată pe străzile din Paris, plângând, fiind neglijată de mama ei, ce era mult mai preocupată de cântat decât de grija micuţei. La scurt timp aceasta este parasite de mamă, pentru care cariera artistică era mai impotantă şi luată de tatăl acrobat, care se întoarce la Paris. Găsind însă un copil bolnav şi neîngrijit, acesta realizează că nici el nu este capabil să o îngrijească pe micuţa Édith, astfel că hotărăşte să o lase la mama lui, matroana unui bordel din Normandia.
Femeile din bordel se ataşează de micuţă şi încearcă să o protejeze şi să o îngrijească, îi cântă, se joacă cu ea şi îi poartă de grijă atunci când aceasta trece printr-o fază de orbire indusă de cheratită.
Câţiva ani mai târziu, tatăl micuţei se întroarce după ea şi pleacă împreună cu circul, însă vor ajunge din nou la spectacole stradale în cadrul cărora Édith este auzită cântând pentru întâia oară „La Marseillaise”, fermecând publicul strâns în jurul său cu o voce de o naturaleţe aparte, plină de emoţie.
Édith este acum o tânără impresionantă, ale cărei calităţi vocale îl emoţionează pe Louis Lepleé, care îi va oferi acesteia un loc de muncă stabil, alături de numele de scenă care o va consacra, Piaf, în traducere vrăbiuţă. Lepleé este din păcate ucis la scurt timp, fapt ce este pus de poliţie pe seama presupuselor conexiuni pe care Édith le avea cu mafia, iar amploarea acuzaţiilor se va răsfrânge asupra carierei artistei, aceasta urmând să se confrunte ulterior cu un public extrem de ostil.
Cântăreaţa se mută la New York, unde are să întâlnească dragostea vieţii sale, pe Marcel Cerdan, un boxer ce obţine titlul de campion mondial, de care Édith se îndrăgosteşte nebuneşte, în ciuda faptului că află despre mariajul acestuia cu o altă femeie cu care are şi doi copii. Moartea lui Marcel nu poate fi înţeleasă de către artistă întrucât ea se trezeşte alături de imaginea fantasmică a celui iubit, care de fapt decedase în urma prăbuşirii avionului în care se afla.
O altă rememorare a artistei, aflată acum la o vârstă înaintată, este momentul în care se prăbuşeşte pe scenă din cauza condiţiei fizice precare, pe care încercase să o amelioreze abuzând de injecţii cu morfină. Pentru Édith scena devine universul vieţii sale, ea este dispusă să-şi sacrifice sănătatea pentru a cânta şi devine dependent de morfină şi alcool, iar starea ei se agravează considerabil, ceea ce determină o un moment de pauză în cariera artistei.
Ambiţia sa deosebită şi pasiunea pentru muzică o împing pe Piaf spre o revenire, de care nimeni nu o mai crede capabilă, însă în pofida sfaturilor celor din jur, Édith nu doreşte să renunşe, anunţându-şi revenirea în cadrul unui spectacol la Olympia. Sala este ticsită, artista abia păşeşte către scenă, însă în scena finală în care ea interpretează melodia „Je ne regretted rien” , publicul este absorbit de emoţia pe care o transmite, cu aceeaşi jovialitate şi vitalitate pe care parcă le avusese în tinereţe.
Sfârşitul prematur al artistei la vârsta de 47 de ani, este surprins într-un fragment episodic anterior. Édith zace în patul său, cuprinsă de temerea că nu-şi mai aminteşte multe dintre lucrurile care i s-au întâmplat, dar mai ţine minte însă o serie de amănunte mărunte, incoerente, care i-au definit existent mai multe decât acele momente măreţe.
La vie en rose este unul dintre cele mai appreciate filme franţuzeşti, care a reuşit să transceandă frontierele lumii, cucerind şi emoţionând milioane de oameni, printre care, recunosc, mă număr. Capodopera biografică a inegalabilei Édith Piaf a reuşit de asemenea să însumeze o serie de premii şi distincţii impresionante, printre care se numără cinci premii César, două BAFTA şi Globul de Aur şi Oscarul obţinut de Cotillard pentru remarcabila sa performanţă, fiind pentru întâia oară în aproape 50 de ani când o actriţă străină obţine acestă distincţie.

Scris de Camelia Moldovan

This entry was posted in Film. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *