Legătura creată între cultură si mass-media în timpul lui Nelson Mandela

Un nume cu rezonanță majoră, Nelson Rolihlahla Mandela a fost unul dintre cei mai importanți oameni pentru Africa de Sud și nu numai. Născut pe data de 18 iulie 1918 în Mvezo, Transkei, Africa de Sud, a fost un om politic sud-african, iar între anii 1994-1999 a deținut funcția de președinte al Africii de Sud. A fost primul președinte ales prin vot universal și cu participare multirasială. Acesta trecut prin multe etape în viața sa, ocupând funcții precum: președinte al partidului Congresul Național African (1991-1997), secretar al organizației interguvernamentale Mișcarea de Nealiniere (1998-1999), a susținut activități caritabile în combaterea sărăciei și a epidemiei HIV/SIDA prin Fundația Nelson Mandela. În data de 5 decembrie 2013, această personalitate, pe de o parte criticată și pe de altă parte apreciată, a decedat în Johannesburg, Africa de Sud. A murit la vârsta de 95 de ani, răpus de o boală pulmonară, iar moartea sa a cauzat multă tristețe atît în Africa de Sud cât și pe celelalte continente.
Chiar dacă a decedat, despre Nelson Mandela nu se va putea vorbi la trecut, pentru că numele lui este și va rămâne un simbol pentru omenirea întreagă. Întrucât există multe surse și multe lucruri de spus despre Nelson Mandela, mă voi axa, pe scurt, pe evenimentele remarcante în cariera lui, care au avut un efect major asupra populației de culoare și care au schimbat percepția lumii întregi.
O figură controversată de-a lungul vieții, în anul 1962 a fost arestat, iar în 12 iunie 1964 a fost condamnat la închisoare pe viață. A fost acuzat de trădare, terorism și simpatizant al comunismului. În lupta sa contra apartheidului, fiind lider al luptei persoanelor de culoare împotriva regimului rasist, a facut sacrificiul de a face închisoare timp de 27 de ani. În timpul procesului, Nelson Mandela declara: „Eu am luptat împotriva dominaţiei albilor şi am luptat împotriva dominaţiei negrilor. Idealul meu cel mai scump a fost cel al unei societăţi libere şi democratice în care toţi să trăiască în armonie cu şanse egale. Sper să trăiesc suficient de mult pentru a-l atinge. Însă, dacă este necesar, este un ideal pentru care sunt pregătit să mor”. În data de 11 februarie 1990 a fost eliberat în urma unei campanii internaționale de lobby, campanie care a susținut cauza pentru care acesta lupta.
La eliberarea lui, în țară au început proteste violente, cu dorința de răzbunare pentru că el a fost închis, dar domnul Mandela a ținut un discurs în mijlocul luptelor, în care spunea: ”Luați-vă cuțitele și puștile și mancetele și aruncați-le în mare.” Prin faptul că nu își dorea răzbunare, a câștigat respectul atât al negrilor cât și al albilor, iar dupa 4 ani de discuții, a obținut dreptul africanilor negrii să voteze alături de cei albi, câștigând alegerile.
Care este legătura dintre cultură și mass-media în acest caz? Cu sigurantă este o legătură de o importanță majoră, pentru că aceste evenimente au fost cruciale pentru a crea legături între populația de culoare și cea albă. În ziua eliberării lui, știrea principală în Africa de Sud și în lumea întreagă era: ”Domnul Nelson Mandela, un om liber, face primii pași într-o nouă Africa de Sud”. Sute de jurnaliști așteptau interviuri despre Nelson Mandela, toate ziarele erau cu imagini și declarații cu privire la eliberarea lui, toate posturile TV arătau imagini cu domnul Mandela, mass-media au preluat informații despre el și le trasnmiteau în întreaga lume, pentru a face cunoscut acest eveniment. Da, acest lider a avut un impact deosebit asupra mass-media, dar care este schimbarea culturală? Shimbarea culturală s-a produs tocmai prin faptul că Nelson Mandela a câștigat respectul atât al celor de culoare cât și al celor albi, fără a le impune acest lucru, ci prin intermediul manifestărilor pașnice. Prin lupta sa pentru egalitatea dintre albi și negri, a dovedit că nu sunt necesare războaie civile pentru a obține o schimbare, ci este nevoie de dorința de schimbare și un ideal pentru care să lupți. Astfel, percepția tuturor a început să se schimbe, realizând că dreptul fiecăruia la egalitate și libertate este justificat.
Așa cum am amintit deja, a fost o personalitate controversată, dar merită amintit faptul că a fost premiat pentru poziția sa în privința colonialismului și discriminării, iar premiul important primit pentru această poziție este Premiul Nobel Pentru Pace, în anul 1993. În noiembrie 2009, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a proclamat ziua de 18 iulie (ziua lui de naștere) drept Ziua Mandela, o apreciere importantă care arată recunoștința pentru ceea ce a realizat el.
Acest subiect a fost sursă de inspirație pentru realizarea filmului ”Invictus” – „Neînfrânt” – realizat în 2009, avându-l pe Mandela ca personaj principal şi fiind jucat de faimosul actor Morgan Freeman.
În prezent, după moartea sa, nenumărate știri despre acest subiect au împânzit mass-media, dovadă necontestabilă ca domnul Nelson Mandela este un adevărat simbol al democrației. Personalități importante au dorit să vorbească, îndurerate, despre domnul Mandela, iar eu doresc să amintesc câteva fraze din aceste declarații: președintele sud-african Jacob Zuma ”Naţiunea l-a pierdut pe unul dintre cei mai iluştri fii ai săi”, ”Acesta este un moment de durere profundă (…) Te vom iubi mereu, Madiba”. Președintele SUA, Barack Obama, a declarat: ”Nu îmi pot imagina propria viaţă fără exemplul lui NELSON MANDELA”, ”NELSON MANDELA a avut realizări mai mari decât ne-am fi aşteptat din partea oricărui om”. Aceste declarații dovedesc faptul că acesta a lăsat o amprentă importantă în viața conducătorilor lumii de azi și va rămâne un exemplu pentru fiecare dintre noi.
În data de 10 decembrie 2013, a avut loc o ceremonie în memoria sa, la stadionul din Johannesburg, cu o capacitate de 90000 de locuri, unde participă aproape 100 de actuali și foști șefi de stat. În data de 15 decembrie 2013 a avut loc înmormântarea, în satul natal, Qunu.
Am ales să scriu despre acest subiect, pentru că, ajuns din nou pe prima pagină a presei, Nelson Mandela merită să fie amintit de fiecare dată când ni se oferă o șansă. Ar fi prea mult spus că această lucrare este un omagiu adus eroului Mandela, dar aș dori să susțină comemorarea lui atât în mintea, cât și în inima noastră.
Așa cum Arhiepiscopul Desmond Tutu l-a numit ”icoana mondială a reconcilierii”, așa cred că va rămâne şi în istoria mondială.

Scris de Sharon Duca

This entry was posted in Cu și despre cultură. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *