Mandrie si beton

de Denisa Zăbavă

Te plimbi printr-un sat din Țara Oașului. Te uiți în jur și stai o secundă să te gândești. Contrastul vizual te copleșește, nu mai știi exact ce să crezi. Ulițe neasfaltate pe care trec în viteză mașini de lux, laolaltă cu niște căruțe trase de cai obosiți, case cu două sau trei etaje, majoritatea încă în construcție, la poarta cărora niște bătrânici stau și privesc lung în zare. Nu mai vezi pe nimeni altcineva și atunci te întrebi de ce ar avea ele nevoie de asemenea palate. Răspunsul e simplu. Acestea sunt, cel mai probabil, casele copiilor plecați la muncă în străinătate. De ani de zile, aceștia sunt plecați și trudesc în tări precum Franța sau Italia. Tot ce câștigă ajunge înapoi în țară, unde hârtia se transformă în beton.

011
sursa

De ce ai face asta? Pentru ce și pentru cine, de fapt? Mentalitatea celor plecați pare a fi ghidată de două principii fundamentale: „Dacă începi să umbli la restaurant, la baruri, la filme, la discoteci… niciodată nu faci bani. Îți garantez eu aia. Niciodată! (…) Cum zice francezul: Jamais!” și „Să se vadă ceva… în construcție, în mașini de lux. Da…” Observi doar sacrificiu și mândrie și case goale din beton rece. Este un paradox greu de înțeles, însă este o realitate. Iar plecarea în alte țări pare că devine o tradiție, transmițându-se mai departe la generațiile care vin.

Satele prind viață doar în lunile august și septembrie, atunci când oamenii se întorc în sat pentru nunți, însă lupta pentru recunoașterea măreției pare că atinge cote maxime. Totul trebuie să fie grandios, de la locație până la numărul invitaților, care, la rândul lor, sunt cât mai prezentabili cu putință. Participarea la cât mai multe nunți este obligatorie pentru oșeni, care se asigură în acest fel că și la nunțile lor numărul invitaților va impresiona. Viața devine astfel o constantă competiție.

031sursa

Totul este foarte bine documentat și prezentat de fotograful Petruț Călinescu în expoziția sa „Mândrie și beton”. Eu am avut norocul să o văd în cadrul unui festival de fotografie din Cluj-Napoca, însă aceasta există și online. Pe site-ul oficial, povestea este prezentată mai în detaliu. Prin fotografii, interviuri și chiar un scurtmetraj vei fi transportat, pentru câteva minute, într-un loc al contadicțiilor greu de priceput. O simplă căutare te poate duce direct în miezul poveștii, pentru a-i cunoaște și înțelege mai bine pe acești oameni.

„Mândrie și beton.” – enter.

This entry was posted in Cu și despre cultură. Bookmark the permalink.

Leave a Reply