O noapte la teatru

Cea de-a doua ediţie a Nopții porţilor deschise s-a desfăşurat în data de 14 decembrie 2013 la Teatrul Naţional Cluj Napoca. Deoarece participarea de anul trecut mi-a lăsat o amintire plăcută, am decis că nici anul acesta nu pot lipsi. Din păcate, de această dată, unul dintre spectacole mi s-a părut nepotrivit pentru un astfel de eveniment. One man show-ul lui Ruslan Bâlea, Votaţi partidul nehaliţilor a fost o satiră la adresa politicii practicate în România, cu referire directă la unele personalităţi foarte cunoscute. Deşi publicul a gustat acest tip de manifestare (spun asta deoarece oamenii din jurul meu râdeau copios), mie mi s-a părut că este o ofensă adusă în primul rând alegătorilor, adică nouă. Monologul lui reda parcă un fragment dintr-o discuţie dintre doi bătrâni care merg cu trenul personal din satul A în satul B şi dezbat cu înflăcărare cele mai recente evenimente politice. Mă întristează faptul că în România fraude şi infracţiuni foarte grave trec nepedepsite, mascate de popor sub forma unor anecdote şi acceptate aşa, ca şi cum nu avem nicio putere în faţa unui grup de oameni care sunt în poziții cheie, aleși după criterii mai mult sau mai puţin corecte. Aceste probleme sunt cunoscute de majoritatea oamenilor, iar mulţi dintre ei aleg să îşi exprime părerea în legătură cu nedreptăţile care ne amintesc că termenul democraţie este departe de a fi reprezentativ pentru ţara noastră, dar nimeni nu ia niciodată atitudine şi lucurile rămân mereu la fel,  iar noi suntem martorii pasivi ai nedreptăţilor care se fac zilnic.

Eu  aleg să mearg la teatru deoarece doresc să  fiu iniţiată într-o atmosferă idilică, menită să mă despartă pentru câteva ore de problemele cotidiene. Teatrul mă ajută să descoper noi modele de interpretare ale pieselor citite anterior, să găsesc noi perspective de a analiza mesajul transmis de autor. Fiecare ieşire la teatru îmi stârneşte emoţii, deoarece actorii reuşesc de cele mai multe ori să-mi captiveze atenţia prin modul în care interpretează personajele, dar şi prin costume şi machiaj. Mă aştept ca după fiecare spectacol să am o perspectivă mai vastă asupra temelor centrale abordate. Din păcate, Votaţi partidul nehaliţilor nu mi-a creat decât o stare de dezgust faţă de pasivitatea şi obedienţa cu care oamenii acceptă ca pe scena politică să se joace teatru, deşi vieţile lor depind de decizile luate pe plan politic. Atitudinea națională de luare în derâdere a problemelor majore, de transferul lor în sfera ridicolului și chiar a derizoriului nu poate să ne aducă decât deservicii, după cum s-a și văzut, de altfel, în multe momente ale istoriei noastre mai mult sau mai puțin recente. Regret să constat că o instituție de prestigiul și calibrul Teatrului Național clujean s-a pretat la jocul derizoriului, singura scuză pe care o pot oarecum inventa fiind legată tocmai de momentul ales și anume un spectacol gratuit, oferit unor persoane cotate ca fiind mai puțin sensibile față de valoarea și mesajul genului dramatic.

Îmi pun doar o întrebare: Voi mai participa la o altă noapte cu porți deschise la Naționalul clujean? Răspunsul se cere a fi bine cumpănit.

 

Scris de Georgiana BALAN

This entry was posted in Teatru and tagged , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply