Solomonarul – vrăjitorul mitologiei româneşti

Deşi nouă, românilor ne place să credem că suntem o naţiune de oameni patrioţi, că ne cunoaştem şi apărăm tradiţiile şi obiceiurile, puţini dintre noi cunoaştem tainele mitologiei antice româneţti. Românii au în spate o multitudine de obiceiuri, legende, poveşti şi ritualuri care ar fascina orice ascultător. Unul din personajul mitologiei româneşti este solomonarul. Solomonarul este un personaj despre care se credea că are puteri meteorologice şi vindecă boli. Numele acestuia provine de la regele iudeu Solomon, care putea să deschidă ţi să închidă cerurile şi era renumit pentru înţelepciunea sa. Astfel Solomonar – se traduce ca fiind moştenitorul înţelepciunii. Despre solomonari se spune că sunt urmaşii preoţilor daci cu numele de Ktistai sau Kapnobatai, adică călători ai norilor. Solomonari ajungeau copii care se năşteau cu “căiţă” (placentă) pe cap sau cel de-al şaptelea fiu de-al unui al şaptelea fiu. Doar unul din 7 copii era ales pentru a fi solomonar, restul fiind trimişi înapoi la casele lor. Alesul era dus la şcoala de pe celălalt tărâm unde- până la împlinirea a 20 de ani- era introdus în tainele magiei. După iniţiere, solomonarul devenea protectorul drumurilor de munte, stăpân al văzduhului si a tuturor fenomenelor meteorologice. Solomonarul umbla prin sate, îmbrăcat precum un cerşetor. testând mila oamenilor, iar dacă nu era ajutat, abătea grindina asupra grădinilor lor. În schimb, dacă ţăranii erau omenoşi şi îi săreau în ajutor, primeau vreme bună.

Deoarece îi era interzis să se îndrăgostească, solomonarul ducea o viaţă singuratică, în inima munţilor, departe de oameni. Dacă se îndrăgostea în una din calatoriile sale, îşi pierdea puterile şi era nevoit să revină printre oameni. Fiecare solomonar purta cu el o carte care cuprindea toată înţelepciunea lumii, secretele magiei şi o secure sau un toiag cu diferite inscripţii pe el. Scriitorul şi etnologul Romulus Vulcănescu îi descrie ca fiind nişte uriaşi sălbatici. “Au chica roşcovană, zbârlită şi aspră ca de porc, ochii bulbucaţi şi sângerosi, trupul păros, au cozi de pene la subşioară şi noada terminată printr-o codită. Îmbrăcămintea lor este trenţuroasă şi murdară. Poartă tundre albe, peste care atârnă traiste, în care ţin unelte magice, o toporişcă de fier descântată, un frâu din coajă de mesteacăn, o carte de înţelepciune, un fel de pravilă de divinaţie. Sub cele şapte pieptare pe care nu le leapadă niciodată, nici pe căldura lui Cuptor, atârnă la gât o toacă mică de lemn, simbol al declanşării furtunilor. Când bate din toacă, toate spiritele elementare ale furtunii, Vântoasele si Ropotinele, încep sa foiască în văzduh.”
Pentru că la fel ca în oricare legendă există atât forţe negative, cât şi forţe pozitive şi în legenda Solomonarului găsim un personaj reprezentant al binelui – Maestrul Pietrar. Despre acesta se zice că stăpânea magia solomonarilor şi putea întoarce blestemele lor. Maestrul Pietrar era un fost solomonar care a renunţat la destinul său, sau s-a îndrăgostit, astfel fiind nevoit să se întoarcă printre oameni.

Fiinţa supusă solomonarului este balaurul despre care se zice că îşi căuta un refugiu într-un lac fără de fund. Pentru a domina balaurul, solomonarul trebuia să se folosească de puterile sale pentru a îngheţa lacul, ca mai apoi, prin descântece şi folosindu-se de toiagul magic, să spargă gheaţa şi să invoce balaurul. În unele versiuni ale legendei, se spune că vrăjitorul folosea moronii pentru a ţine în loc balaurul până este încălecat.

Consider că ar trebui să ne străduim mai mult să ne cunoaştem propria mitologie, care de altfel e chiar captivantă dacă îţi faci timp să o cunoşti, înainte de a ne îndrăgosti de trecutul, legendele şi personajele altor popoare şi culturi.

Scris de Oana Huja

This entry was posted in Cu și despre cultură. Bookmark the permalink.

Leave a Reply