The Zoo Story

de Radu Bogdan

În cadrul evenimentului caritabil „Mona Mour” am trecut și eu pe la una din reprezentații. Trebuie să recunosc că mi-aș fi dorit să merg la concertul Adei Milea, dar am zis că mă mulțumesc cu ce îmi oferă universul. Uite așa am ajuns la piesa unui bun prieten. Nu am dat banii pe bilet, i-am pus frumos într-o cutie și m-am așezat încet pe scaun, curios de isprava prietenului meu. La Teatrul Puck nu sunt multe locuri și persoanele înalte sunt rugate să stea la marginea rândurilor. Îmi invitasem și eu câțiva prieteni, dar cine mai are timp de teatru în ziua de azi? Mai ales un teatru necunoscut, în cadrul nu știu cărui eveniment. Aveam emoții ca cei care au venit să nu fie dezamăgiți. Apoi m-am trezit și am realizat că numai o categorie de oameni pot fi dezamăgiți de piese de teatru obscure și ăia nu sunt prietenii mei. Actorii nu erau perfecți, dar nici nu îmi amintesc să fi văzut perfecțiunea pe undeva, scena era simplă, dar părea destul de plină și publicul tăcea necontenit; scenariul era unul destul de comun și eu vedeam doi extratereștri pe scenă. Doi extratereștri comuni. Durata a fost înjumătățită, dar sentimentul a fost dublat. La final, am aplaudat cu un zâmbet larg pe față. Apoi am avut ocazia să rămân după sfârșitul piesei să fac curat împreună cu regizorul și actorii. Voiam să vorbesc cu ei despre piesă, dar erau cam muți. Pentru public a fost o piesă de teatru, pentru ei reprezintă mult mai mult. În continuarea serii am rămas cu ei la un pahar cu vin să aflu misterul. Vă doresc să încercați și voi. Dar, mai important de atât, ar fi că mi-am reamintit cât de minunate pot fi unele lucruri mici și, aparent, nesemnificative.

Regia: Lorand Maxim

This entry was posted in Teatru. Bookmark the permalink.

Leave a Reply