What Richard did

    Un film cu o poveste tulbure, o drama adolescentină care este cuprinsă de emoţii şi furii bine ascunse. What Richard did este primul film irlandez pe care îl vizionez, în regia lui Lenny Abrahamson, avându-l ca personaj principal pe chipeşul Jack Reynor, un actor tânăr, proaspăt pătruns în lumea filmelor. Trailerul filmului este destul de amănunţit şi ne putem da seama, încă de la bun început de povestea pe care urmează să o vizionăm. La început, nimic special: o gaşcă de tineri pe bănciile liceului din anii terminali, prietenii strânse, petreceri largi la casa de pe plajă, mereu în căutarea iubirii fragile, care până la urmă te schimbă total şi te face să ai o altă viziune asupra vieţii. Tipic filmelor americane şi devenind oarecum un clişeu, m-ar fi făcut să rezum de la început faptul că filmul este bun de vizionat atunci când nu ai nimic altceva de făcut.
Însă, de aici pot spune că începe cu adevărat întreaga acţiune. Richard se îndrăgosteşte de iubita colegului său de rugby. Frumoasa şi şarmanta Lara, nu este nici ea mai prejos şi ii cedează avansurilor tânărului nostru, creând o dramă totală. Ca şi orice poveste de iubire, povestea celor doi trece prin toţi paşii unei relaţii. Richard îi face cunoştinţă fetei cu părinţii lui, aşteptându-se ca ea să aibă parte de o implicare mai aprofundată şi să-i acorde o mai mare atenţie lui şi întregii relaţii. Ne putem da bine seama că el are mii de gânduri ascunse şi multe întrebări de pus, din moment ce se arată nesigur de sentimentele pe care Lara le are pentru el, întrebând-o foarte des dacă se simte bine sau dacă s-a întâmplat ceva.
Odată cu toate acestea şi din momentul în care relaţia începe să prindă contur şi să avanseze, apar tot felul de gânduri necurate şi gelozii profunde. O fire aprigă şi foarte mândră de propria-i personă, Richard refuză să fie păcălit şi înşelat. Nu suporta ideea că iubita lui a fost a unei alte persoane înainte şi că ea încă mai păstrează o relaţie cu fostul ei iubit, întâlnindu-se de multe ori cu acesta şi comunicând diverse lucruri. Punctul culminant se produce în punctul de gelozie maximă. O petrecere ca oricare alta, invitaţii aflându-se sub stări de ebrietate maxime, bineînţeles că se iscă o ceartă pe care mulţi nu o vor uita prea curând. Pătruns de o gelozie intensă, tânărul nostru iscă o ceartă care se termină cu un final ne (sau mai bine) aşteptat.
Fostul iubit moare în urma unei lovituri intense din partea lui Richard şi prietenilor lui, iar toată viaţa de acum înainte este un eşec. Având o prietenie foarte strânsă, niciunul dintre cei implicaţi nu au vorbit despre cele întâmplate şi nici nu au recunoscut vreodată adevărul.
De altfel, filmul este amănunţit şi foarte bogat în imagini frumoase şi un ambient plăcut, dar lipsa dialogurilor îşi face bine simţită absenţa. Avem parte şi de un dialog tată-fiu, un tată îndurerat care cu lacrimi în ochi, îi cere fiului său să-i recunoască adevărul şi să-i povestească despre cele întâmplate. Tatăl nu se arată foarte surprins de ceea ce propiul lui fiul îi recunoaşte, dar este dezamăgit şi îi cere acestuia să plece pentru un timp de acasă, acordându-şi timp propriei persoane. Marcat de cele întâmplate, scena în care protagonistul nostru este singur în cameră, doar el şi gândurile sale, ne aduce la o sensibilitate memorabilă şi sfâşietoare. Încărcat de gânduri şi sentimente de vinovăţie, acesta clachează şi cade într-o depresie groaznică.
Finalul este evidenţiat prin scena înmormântării, unde toţi colegii şi apropiaţii s-au adunat pentru a-l plânge pe tânărul care le-a fost drag. Mama acestuia, cumplit sfâşiată de durere, cere îndurare din partea celorlalţi şi în ultimul moment, cu lacrimi în ochi, le cere celorlalţi să recunoască adevărul. Pot spune că povestea aduce oarecum puţin cu filmul nostru românesc, Poziţia copilului, unde este şi acolo vorba de uciderea unei persoane şi o serie de inculpaţi care încearcă să-şi scoată propiul fiu basma curată, ascunzând adevărul.
În concluzie, filmul este bun dacă doreşti să vizionezi o dramă adolescentină care te emoţionează pe alocuri. Muzica de altfel lipseşte, lăsând totul în propiul ton ambiental şi atmosfera sumbră şi rigidă de care filmul dă dovadă. Nimic nou, dar impresionant şi tragic, deoarece ne arată prietenii srânse care pot trece dincolo de lege şi ne învaţă cum să depăşim unele situaţii, dar şi în ceea ce nu trebuie să ne implicăm niciodată. Oricum, filmul s-a dovedit a fi unul foarte bun, câştigând numeroase premii şi aducându-l pe protagonist îl lumea filmului tot mai des. O iubire, moarte, râsete şi scene impresionante, atmosferă sumbră, dar plăcută, încadrează acest film în categoria unei drame profunde.

Scris de Alina Blaga

This entry was posted in Film. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *