Zbor deasupra unui cuib de cuci

„Zbor deasupra unui cuib de cuci” este un spectacol de teatru care, desi a avut premiera acum mai bine de doi ani, încă mai umple sălile teatrelor la capacitate maximă.

Teatrul Național din Cluj-Napoca găzduieşte acest spectacol sub îndrumarea regizorului Marius Oltean şi a scenografului Horaţiu Mihai. Spectacolul, după celebrul roman omonim al lui Ken Kesey, se bucură de asemenea de o distribuţie de excepţie, ce-i însumează pe Ionuţ Caras, Cristina Pardanschi, Dragoş Pop, Dan Chiorean, Adrian Cucu şi alte nume sonore ale teatrului românesc, ce la Cluj au reuşit să ridice sala în picioare în nenumărate rânduri cu mizanscena acestei piese.

zbor deasupra unui cuib de cuci

„Zbor deasupra unui cuib de cuci” este un spectacol de teatru ce excelează în a ţine publicul captivat de la ridicarea cortinei până în ultimul moment, prezentând o lume alienată, care pare însă atât de familiară şi care ridică iminentul semn de întrebare: Cine sunt, de fapt, nebunii? O reprezentaţie mai mult decât provocatoare a realităţii unei societăţi despotice din care se ridică nebunul, eroul antisistem, care pune la cale o răscoală, atât în sens propriu cât şi metaforic, conotând o revoltă intrinsecă ce se vrea a găsi izbăvirea din subjugarea conformismului spiritual.

Acţiunea piesei debutează în cadrul dezolant al unui salon de spital de boli mintale, unde pacienţii sunt supuşi unui control rigid din partea sorei şefă Ratched, interpretată admirabil de Cristina Pardanschi. Ei sunt manipulaţi să respecte anumite reguli nescrise, pe care numeni nu are curajul să le conteste de teama tiraniei acesteia, care enunţă ca un laitmotiv, de fiecare dată când părăseşte încăperea „Să fiţi cuminţi, băieţi!”.

Intriga piesei o constituie apariţia lui Ionuţ Caras, în personajul Randle Patrick McMurphy, un infractor ce speră să scape de închisoare pretinzând că este nebun şi astfel să-şi ispăşească pedeapsa pentru o perioadă scurtă de internare la spitalul de boli mintale.

McMurphy se împrieteneşte cu ceilalţi pacienţi, Billy Bibbit, un tânăr instabil, terorizat de frica faţă de mama sa, şeful Bromden, un indian impozant prin înălţimea sa, dar care nu reacţionează la ceea ce se întâmplă în jurul său şi astfel toţi ceilalţi cred că este surdo-mut, Martini, interpretat de membrul echipei Cenzurat- Adrian Cucu- Charles Cheswick, Dale Harding, pacienţi cu probleme mai puţin grave decât ale celorlalţi, cel din urmă fiind considerat preşedintele consiliului pacienţilor.

McMurphy află că majoritatea pacienţilor se tem de sora Ratched, care este aparent calmă şi binevoitoare, dar care îi supune pe aceştia la nenumărate umilinţe prin intermediul metodelor aşa-zis terapeutice pe care le foloseşte, astfel încât pacienţii nu mai sunt preocupaţi de însănătoşirea proprie, ci de a nu greşi în faţa celei pe care o consideră autoritatea supremă a spitalului.

La început, McMurphy încearcă să-i submineze autoritatea sorei şefă, discreditând-o pe aceasta în faţa celorlalţi pacienţi, însă ea refuză să îl transfere la altă instituţie, fiind convinsă că-i va putea face faţă.

În încercarea de a schimba ambianţa salonului, McMurphy joacă poker şi pariază pe ţigări, chiar dacă acest lucru era interzis. De asemenea, doreşte să îi binedispună pe ceilalţi şi să schimbe orarul de vizionare TV, pentru a urmări campionatul de baseball, însă pentru aceasta are nevoie de unanimitate de voturi din partea consiliului pacienţilor, pe care o obţine prin miracolul unei reacţii a şefului Bromden.

În timpul în care nu sunt supravegheaţi, pacienţii, în frunte cu McMurphy, complotează împotriva sorei Ratched şi plănuiesc să evadeze, cu ajutorul unei console hidraterapeutice, pe care însă Randle nu reuşeşte să o ridice. Acesta este descurajat şi înfuriat atunci când află că sora Ratched îl poate reţine în spital oricât doreşte şi că ceilalţi pacienţi rămân internaţi voluntar şi nu l-au înştiinţat de acest lucru.

Are loc o scenă de revoltă, în urma căreia McMurphy şi Bromden sunt supuşi terapiei cu electro-şocuri. În acest context, Randle află că indianul nu este surdo-mut aşa cum se credea şi tot aici este intonată pentru întâia oară aria muzicală ce dă titlul acestei piese.

McMurphy este adus în salon şi râde isteric, satirizând această metodă „terapeutică” prin care sora Ratched nu reuşeşte să-l reducă la tăcere.

Într-una din seri, Candy Starr, o vizitatoare de-a lui McMurphy pe care o recunoaştem dintr-o scenă precedentă, împreună cu prietena ei Rose, se strecoară în salon unde se dă startul unei petreceri de pomină, iar Billy şi Candy primesc binecuvântarea colegilor de a petrece noaptea împreună. Apare sora Ratched care ordonă să fie date afară cele două şi închise toate ieşirile, astfel că planul de evadare a lui McMurphy este ruinat.

Billy, găsit dezbrăcat, este mustrat de sora Ratched şi ameninţat că mama lui va fi înştiinţată cu privire la cele petrecute. Billy, într-un moment de panică, recurge la suicid, tăindu-şi venele. Ratched îl învinuieşte pe McMurphy pentru moartea lui Billy, provocându-i acestuia un acces de furie în care încearcă să o sugrume.

Scena finală îi înfăţişează pe pacienţi în acelaşi cadru deprimant, obedienţi faţă de sora Ratched care încă se recuperează după atacul lui McMurphy. Mai târziu, acesta este adus în salon într-un scaun cu rotile, neschiţând vreo expresie din cauza lobotomiei la care fusese supus.

Şeful Bromden nu îl recunoaşte, fiind conştient că el niciodată nu va mai putea fi normal şi nedorind ca ceilalţi să fie descurajaţi complet de starea lui McMurphy, îi curmă acestuia suferinţa, sufocându-l cu o pernă, iar mai apoi duce la bun sfârşit planul său de evadare, reuşind să ridice consola hidraterapeutică şi să spargă fereastra cu gratii a spitalului.

În ciuda finalului tragic al piesei, aceasta este de un comic savuros, un spectacol ce îmbină cu umor de calitate una dintre cele mai profunde frustrări în care zace omenirea – dorinţa de libertate, lăsând la libera interpretare distincţia dintre cei închişi şi nebunii ce se perindă nestingheriţi pe străzi, printre noi.

„Zbor deasupra unui cuib de cuci” este o operă teatrală ce la Cluj s-a bucurat de un real succes, încununată cu valuri de aplauze binemeritate şi pe care o recomand cu toată căldura.

Camelia Moldovan

Creditele fotografiei îi revin lui Nicu Cherciu.

This entry was posted in Teatru. Bookmark the permalink.

Leave a Reply