Abia astept sa te vad

„Abia aștept să te văd”. Veșnicul mesaj de vineri după-amiază. Trimis de către el, pentru ea. Luca și Ioana. Au fost la același liceu, dar nu s-au cunoscut decât în ultimul an. Și-au atras atenția reciproc într-o cafenea când ea vorbea puțin cam tare despre ultimul sezon din “Game of Thrones”. El a simțit nevoia de a interveni, doar era vorba despre serialul lui preferat. De atunci au urmat priviri pe furiș, zâmbete timide, prima întâlnire, atingeri calde, el și ea. Au petrecut vara împreună. Ea se entuziasma tare când pe ecranul telefonului apărea numele lui urmat de un „Nu vrei să dezbatem ceva?” Ea i-a vorbit despre scriitori, despre religie și despre motivul pentru care el ar trebui să înceapă să folosească Instagram. El i-a vorbit despre sentimente, despre fotbal și de ce a început să adopte o atitudine stoică. La început s-au atras fizic, dar s-au câștigat unul pe celălalt prin atracția mentală. „Ai cea mai frumoasă mentalitate”. Primul “te iubesc” și l-au spus la cinema, în timpul unui film de la Marvel, când amândoi erau preocupați mai mult de privirea celuilalt decât de Spider-Man. 

Luca devenea student în Oradea, viitor topograf. Ioana a ales să meargă în Cluj, viitoare specialistă în comunicare. Puțin îngrijorați, s-au decis să încerce. A trecut prima lună de când erau studenți în orașe diferite. El se plângea de profesoara de topografie și ea îl învăța limbajul nonverbal. El o suna când mergea înspre facultate, ea când urca cu greu strada înspre cămin. El îi povestea despre petrecerile din camera 102, ea despre cât de aglomerat a fost în Euphoria. 

Acum erau trei: Luca, Ioana și CFR. Prima dată au folosit trenul ca să se viziteze reciproc, de vineri până duminică. Apoi se urcau împreună în el și alegeau o destinație. Prima a fost Brașov. Sibiu, Arad, Târgu-Mureș, Deva. Adormeau împreună pe scaunele prea drepte ale CFR-ului, după ce schimbau impresii despre orașele vizitate, cafenelele străbătute și oamenii întâlniți. Se întâlneau în gară și se despărțeau tot acolo, printre șine zgomotoase și porumbei prea prietenoși. 

„Îți dai seama câte bilete am luat și vom lua? Avem deja o colecție de ele”, zise ea.

„Mulțumesc, Doamne, că-i trenul gratuit pentru studenți!” zise el.

Jude Florina, CRP, an II

This entry was posted in Forma, Povești cu inspirație and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.