Dragoste cu forta nu se poate

Mereu ne captivează poveștile romantice, cele care ne animează copilăria, cu prinți și prințese și cele care strălucesc în lumina reflectoarelor, cu vedete. Totuși, nu găsim interesante poveștile oamenilor simpli, motiv pentru care voi istorisi parcursul unui cuplu tânăr, de oameni simpli. Parcursul este anevoios, presărat cu iubire, pasiune și tragedie. 

Elena și Mihai erau doi tineri îndrăgostiți din Cluj. Se întâlniseră într-o noapte ploioasă de martie, în anul 1927. Aflați amândoi la Piața Mare (actuala Piața Unirii), Mihai observase cum Elena încerca să se ferească de ploaie cu jacheta ei subțire, însă hainele și părul ei erau cuprinse aproape în totalitate de picurii de ploaie. Mihai se apropiase de ea și îi oferise un loc sub umbrela lui. O scenă romantică, urmată de ore, de zile, de luni în care cei doi discutau despre pasiunile lor, despre planurile de viitor în care se includeau reciproc și în care își declarau iubirea arzătoare unul pentru celălalt. O fată de douăzeci de ani și un băiat de douăzeci și doi de ani, o iubire tânără, pasională și… chiar ideală, s-ar zice. Vă întrebați ce putea să meargă rău? Ei bine, iubirea lor pură fusese tulburată, de un tânăr numit Ștefan.

Elena provenea din familia Bărbulescu, cunoscută pentru faptul că era înstărită, iar așteptările lor erau pe măsură. Ștefan era fiul unor prieteni de familie, considerat a fi perechea perfectă pentru Elena, cel puțin din perspectiva părinților ei. Din luna iunie, Elena începuse să se întâlnească cu Ștefan. Deși nu își dorea acest lucru, părinții ei voiau ca ea să se mărite cu Ștefan, motiv pentru care era obligată să iasă la aceste întâlniri, să se prefacă îndrăgostită (pentru a nu da de bănuit părinților) și îi era interzis să se vadă cu Mihai. În acest timp, Mihai era cuprins de gelozie. Știa că Elena nu se poate opune și îl măcina gândul că Ștefan se bucura de zâmbetul ei, de părul ei șaten cu sclipiri aurii, de parfumul ei dulce cu note de vanilie și iasomie. Ștefan îi luase totul și pentru ce? Pentru că el nu era destul de bogat? Pentru că familia lui nu era cunoscută în înalta societate? 

Trecuse doar o lună de când părinții Elenei aflaseră de ei și nu a mai putut să o vadă, dar era obsedat de gândul revederii. O urmărea pe la colțurile magazinelor, unde, când mai avea posibilitatea și părinții ei nu erau atenți, Elena îi mai lăsa bilețele îmbibate cu parfumul ei, în care îi povestea prin ce trecea și cât de greu îi era să stea departe de el. Mihai era hotărât, hotărât să își salveze iubita din acest iad de pe pământ în care erau blocați amândoi și să facă tot posibilul ca ei să nu mai fie niciodată despărțiți. Știa că Elena mergea în fiecare marți cu mama ei la cofetăria din centru și el putea, pentru câteva secunde, cât mama ei cumpăra prăjituri, să îi lase un bilet. În acea zi de marți, Elena era mai frumoasă ca niciodată, se aranjase având speranța că Mihai o va vedea pe ascuns și nu o va uita. Așa s-a și întâmplat. Mihai o admira de după colțul unei clădiri, însă îi lăsase un bilet legat cu fir roșu, pentru a-l citi mai târziu. Elena știuse că este de la el, firul roșu era semnul lor pentru a-și recunoaște masajele ascunse. Ea luase biletul de sub piciorul scaunului aflat în fața cofetăriei și îl îndesase în șoseta sa albă cu dantelă, fiind nerăbdătoare să ajungă acasă și să îl citească. 

Biletul conținea un plan simplu, bine gândit de către Mihai. El știa și că, de fiecare dată când era pusă în scenă o piesă de teatru, Ștefan o ducea pe Elena să urmărească spectacolul, la insistențele ei, desigur, fiindcă nu își dorea să vorbească cu Ștefan, sau să îl sărute (și cadrul public o salva de aceste gesturi). Săptămâna următoare urma să fie la teatru, în ziua de vineri, piesa Anna Karenina, iar Elena trebuia să meargă neapărat cu Ștefan. Aceea era o oportunitate pentru Mihai, de a rezolva problema amândurora. Elena trebuia doar să ia biletele la spectacol împreună cu Ștefan, să facă puțină conversație cu cel de la ghișeu, după care să îl roage pe partenerul ei nedorit să îi cumpere de la magazinul de peste drum un pachet de șervețele, fiindcă ea începuse să răcească. Așa s-a și întâmplat. În acea seară Elena văzuse singură piesa de teatru, ținând ocupat locul pentru Ștefan, după care plecase acasă. Odată cu ajungerea acasă, ea nu uitase să se plângă părinților ei de faptul că fusese lăsată singură de către Ștefan, care nu mai revenise în sala de teatru. 

A doua zi nu mai era urmă de Ștefan și toată lumea bănuia că plecase cu o altă fată, pentru că avea această reputație înainte de a fi cu Elena. Și părinții Elenei erau convinși de acest lucru, rupând orice legătură cu familia lui, fiindcă o făcuse pe fiica lor să sufere. După o săptămână în care Elena a stat închisă în casă, „plângând”, aceasta le spune părinților că va pleca la București, să facă Conservatorul, deoarece singurul mod în care îl putea uita pe Ștefan era prin pasiunea ei. Părinții ei au fost de acord, după ce fata lor fusese deprimată și incapabilă să facă altceva în afară de a plânge.

După o săptămână, Elena se afla în trenul spre București, unde chiar urma să fie studentă la Conservator, fiind visul ei. În tren se întâlnește cu Mihai, lucru pe care ea îl știa foarte bine, datorită biletelor cu fir roșu. Cei doi s-au așezat unul lângă altul, și s-au privit în ochi îndelung. Elena nu își dorea să afle de la Mihai cum a făcut-o, cum a scăpat de Ștefan, îi era de ajuns că acum sunt împreună și îl poate privi fără constrângeri. Peste puțin timp cei doi adormiseră, unul în brațele celuilalt, împărtășindu-și visele, coșmarurile, bucuriile și tragediile.

Bera FabiaRoberta

Publicitate, An II

This entry was posted in Forma, Povești cu inspirație and tagged , , , , , . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.